sandalele lui zarathustra



o masă tare de bronz este
patul metafizic despre care vorbea
dan laurenţiu într-un poem
asimţit ca acesta

căci sus
doar acolo se află
nordul nord

jos sunt
porumbeii albi cum zăpezile nesfârşite
apa morţilor munţii
umbra unor prundişuri şi morile de vânt
banalităţile de zi cu zi
credinţa în sângele poporului tău
atelierul mecanic în care s-a construit
decesul lui dumnezeu
singurătatea pe care
ţi-o dezvăluie propriul vis
vântul acesta consecvent
azurul de aproape cu ierburile sale

sandalele lui zarathustra
ale căror şireturi au fost înnodate
cum se cuvine de nietzsche

farsele şi tragediile
grădinile cu pelicani şi lei de aramă

bătrânul popor
gustând din toate paharele împărtăşaniei
şoarecii de culoarea ametistului
lungile nopţi de veghe

Cu-această hotărâre-n inimă, trecut-am strada. –
O, chipuri şi vedenii!

Păsările paradisului udate de ploaie
pereţii pe care se profilează contururile noastre
nopţile mirositoare acut a spaimă

toamnele şi iernile mâinile rupte
ale bătrânului pescar frigul ca o
pasăre prevestitoare umbra îngropată
la temelia casei atâtea berze
deasupra soarelui un alt soare
statui de gheaţă chipul mortului tânăr

aşadar o masă tare de bronz este
patul metafizic despre care vorbea
dan laurenţiu într-un poem
asimţit ca acesta

un gol amar asfinţitul
începe să se simtă culoarea nopţii
apa brăzdată de ape câmpul deschis
groapa aceasta-i patria mea
ca o regină printre lupi
meditând la delirul lucidităţii

căci sus
doar acolo se află
nordul nord

cai ghemuiţi în covorul de iarbă
marile lupte straşnica iubire şi nu
în cele din urmă visul din vis în care nu visam (1)

1. Vers aparţinând lui Gellu Naum


Poem de Alexandru-Ovidiu Vintilă